Regina Elisabeta a ajuns la spital din cauza oboselii! Se pare că de la moartea Prințului Philip, suverana încearcă să facă orice pentru a-și ocupa timpul, iar din acest motive a a ajuns să se epuizeze fizic.
La începutul acestei săptămâni, suverana britanică a trebuit să renunțe la o vizită în Irlanda de Nord, la sfatul medicilor, și a petrecut chiar și o noapte la spital, pentru a putea fi supravegheată mai îndeaproape.
După întoarcerea Reginei la Windsor în următoarea zi, echipa care se ocupă de programul suveranei a mai redus din numărul de evenimente la care ea ar fi trebuit să participe înainte de summit-ul COP26, de la Glasgow, de la finalul lunii.
Conform informațiilor The Sunday Times, citate de Independent, Regina este „epuizată” din cauza unui programului încărcat – întâlniri sociale și private dar și pentru că stă până noaptea târziu pentru a se uita la televizor.
„Regina merge constant la vizite, prânzuri și cine cu familia și prietenii în ultima perioadă pentru că nu vrea să fie singură”, a relatat Sunday Times. De la moartea Prințului Philip în aprilie, informațiile sunt că Regina încearcă să se mențină ocupată.
O sursă apropiată de familia regală susține că suverana își petrece multe dintre seri uitându-se la seriale TV împreună cu fosta bonă a copiilor săi, Mabel Anderson, în vârstă de 95 de ani. Printre serialele preferate ale suveranei se numără serialul procedural polițist „Line of Duty”.
De asemenea, ea a mai stat la televizor până noaptea târziu și pentru a urmări finala US Open, câștigată de Emma Răducanu.